Această pagină web este dedicată unui entuziast neobosit în promovarea ţambalului în diverse domenii ale muzicii - Valeriu Luţă. În calitate de profesor la liceul “Ciprian Porumbescu” din Chişinău a reuşit pe lângă instruirea unor elevi ce au devenit apoi adevăraţi virtuozi al instrumentului (Marcel Comendant, Sandu Şura, Anatol Cazanoi ş.a.) să organizeze manifestări muzicale importante, să editeze un ciclu de “Caiete pentru ţambal” şi multe alte activităţi remarcabile. La cele mai importante din ele ne vom referi după o scurtă relatare despre istoria ţambalului în Republica Moldova.

Odată cu apariţia orchestrelor de muzică populară profesioniste, precum “Fluieraş”, “Folclor”, “Mugurel” a apărut necesitatea introducerii ţambalului drept instrument de bază pentru acompaniament. În acest sens şi-au adus contribuţia compozitorii Valentin Vilinciuc, Isidor Burdin ş.a., care au fost printre primii ce au dat importanţă acestui instrument. În mod firesc a apărut necesitatea producerii ţambalelor şi ale altor instrumente populare atât pentru orchestrele profesioniste cât şi pentru cele de amatori. Acest lucru şi l-a asumat Jan Vizitiu - un om de o rară modestie şi cumsecădenie, care a reuşit să organizeze un combinat de producţie al instrumentelor populare. Astfel începând cu anii 60-70 ai sec.XX ţambalul s-a răspândit şi a devenit parte componentă a multor orchestre de muzică populară. Tot atunci încep să apară primii solişti ai acestui instrument - Victor Copacinschi, Mihai Cangaş în orchestra “Fluieraş”, Vasile Crăciun, Vladimir Sîrbu, Sergiu Creţu în orchestra “Folclor”. Ei au fost cei care au realizat primele înregistrări în fonoteca Radioului şi Televiziunii. Apoi au venit Petrea Dabija, Anatol Golomoz, Gheorghe Şevcişin, Grigore Severin, Ion Surguci, Andrei Mustea, Valeriu Caşcaval şi mulţi alţii care toţi împreună şi fiecare în parte prin calităţi deosebite de acompaniator sau de solist au creat o tradiţie a ţambalului în Moldova. Această tradiţie a avut întotdeauna o legătură profundă cu muzica marilor lăutari din România şi în acest sens putem spune cu toată certitudinea că Toni Iordache a fost un părinte spiritual pentru instrumentiştii basarabeni. Cele 4 volume ale lui Toni Iordache au fost de-a lungul anilor o adevărată şcoală de interpretare pentru elevi şi studenţi, iar numele său a devenit legendă. Dar e de menţionat că majoritatea soliştilor care s-au afirmat îşi au stilul propriu de interpretare şi piesele lor sunt interesante anume prin originalitate şi autenticitate. În acest sens Sergiu Creţu poate fi considerat drept cel mai prodigios solist cu peste 40 de înregistrări în decurs a peste 30 de ani de activitate profesionistă. Vladimir Sîrbu, Victor Copacinschi au fost primii care au inclus în repertoriul lor muzică clasică, muzică ce a fost de la bun început obiectul principal de studiu al clasei de ţambal la conservator şi la alte institutuţii de învăţământ muzical din republică. În zilele noastre aproape nu mai există gen de muzică unde să nu avem înregistrări la ţambal, ceea ce face ca acest instrument să fie recunoscut dincolo de graniţele Europei de Est.

Revenind la Valeriu Luţă, voi da câteva date din biografia sa. S-a născut în oraşul Chişinău în 1966. A început să studieze ţambalul la şcoala serală sub îndrumarea profesorului Nichita Comendant. Apoi a urmat colegiul "Ştefan Neaga", Conservatorul din Chişinău, clasa profesorului Vasile Crăciun. După terminarea studiilor şi-a concentrat activitatea pe tărâmul pedagogic, devenind până la urmă profesor la liceul "Ciprian Porumbescu". Activitatea de promovare a ţambalului prin crearea unor transcrieri noi, editarea materialelor de studiu, organizarea şi participarea cu elevii săi la festivaluri şi concursuri internaţionale - toate acestea sunt, fără îndoială, merite de necontestat ale lui Valeriu Luţă, care, de fapt, a contribuit ca nimeni altul la perceperea şi acceptarea şcolii de ţambal din Chişinău drept una dintre cele mai serioase şi performante din lume. În continuare vom enumera câteva din realizările sale mai importante, în ordine cronologică: