Anamaria Beligan
	Pe ulita Sabenei Fragment de roman
		Vreo doua saptamini mai tirziu, a venit la ferma unu Samoila, sa-l viziteze pe Laci. Tocmai se intorsese din Romania unde petrecuse un an incheiat. A stat la ferma trei zile, s-a dus la cimitir sa se inchine la mormintul lui Eniko, si a baut serile cu ei, pina noaptea tirziu. Era bine dispus si incerca sa-l convinga pe Laci sa paraseasca ferma pentru o vreme, ca sa scape de depresie. Hai ba Laci cu mine, repeta el intr-una, sa mor ca-n sase luni n-ai sa te recunosti cind te-ai uita-n oglinda. Ceas Cartier si toale Gucci originale, de jos pina-n crestetu capului, sa n-am parte daca exagerez! Imi bag picioru-n toalele tale Gucci si-n neamu lor. Ce, or sa-mi aduca inapoi pe Eniko? Samoila avea un plan. Cind fusese-n patria muma, il vizitase pe-un var, Petre Ursu, care temporar era la pirnaie.  Petre ii strecurase un desen pe care-l avea de la un tip, Manolica Tataras, care se nimerise tot la Timisoara in aceeasi puscarie.  Manolica avea reputatie tapana si un portofoliu barosan si international de proprietati imobilare; adica nu era borfas de duzina. Traise cinspe ani in Australia si se lauda la cine-l asculta ca facuse bani sapind dupa aur.  Multi nu-l luau in serios – ca cine mai are timp in ziua de azi sa umble dupa aur, cind exista cai mult mai rapide spre culmile progresului? – dar Petre Ursu l-a crezut.  Au petrecut ceasuri intregi stind de vorba si Petre era convins ca Manolica avea in el saminta  de geniu si mare intelegere pentru fata necunoscuta a lucrurilor. Bun. Si Manolica asta i-a dat lui Petre Ursu desenul cu harta care indica drumul spre un loc anume in Queensland, unde cica gasise el in 1994 o pepita de aur, cit mingea de soccer. Pe baza unor calcule facute dupa ce mai aflase el niste chestii, Manolica concluzionase c-ar fi mare bogatie de scos din locul ala, cu conditia sa ai mijloacele necesare sa te duci acolo cit mai rapid, pina nu cumpara terenul vreun magnat din Japonia, Hong Kong, sau Taiwan. Facuse cruciulite pe desen indicind exact punctele unde sedeau pepitele cumintel, asteptind sa fie descoperite.  Ii daduse desenul lui Petre Ursu, care la rindul lui i-l dase lui Samoila, cu conditia sa-i cedeze zece la suta din averea pe care avea s-o scoata din pamint. Si-acu Samoila se intorsese in Australia pornit sa alcatuiasca urgent o echipa mica dar voinica de diggeri, si sa pornesca spre nordul Queenslandului. Il incurca o singura problema minora: era pe drojdie, asa ca eventualii asociati trebuiau sa finanteze expeditia. Si bineinteles ca nimeni nu era mai potrivit ca Laci. Laci s-a scarpinat in cap, a emis citeva vinturi, si-a spus ca nici vorba nu putea fi sa paraseasca mormintul lui Eniko. Dar era de acord sa finanteze expeditia, cu conditia sa primeasca 45% din cistig. Dupa doua sticle de slibovita s-au invoit la 30%. Da nu pot sa ma duc de unu singur, ba Laci. Am nevoie si eu de cineva sa m-ajute. Si sa-mi tie da urit, c-altfel o iau razna de unu singur, tot graind cu ciinii dingo. Bine, ia-ti-l pe Dacian, a fost de acord Laci, satul de vaicareala lui Samoila.  Daciane! Vrei sa meri la randevu cu ciinii dingo? Se-ntelege ca vroia. In parte pentru ca ajunsesera sa-l plictiseasca de moarte Laci si locul asta unde nu se intimpla niciodata nimic; dar si pentru ca era ahtiat dupa aventura. Nimic nu-l interesa mai mult decit neprevazutul.  Mai cu seama daca era vorba de cautat de aur, ciini dingo, si nopti instelate la taifas sub cerul liber. Spuse da, pentru 30% din cei 60% ai lui Samoila.