Despre răstignirea Bisericii în Iugoslavia 1991-1999
(începutul în nr. 14(121)
Pentru Serbia, Miloşevici nu a
fost altceva decât “pionul otrăvit”. În conflictele din Croaţia
şi Bosnia, deşi el a început ofensiva, nu a mers până
la capăt, retrăgând toată tehnica de luptă şi lăsându-i
pe sârbii din teritoriile croate şi bosniace fără nici o
apărare împotriva unei ofensive (care era şi catolică, şi
musulmană, dar mai ales atee), finanţată de puterile
occidentale, în special de Germania, al cărei interes în
această parte a Europei nu e tocmai nou, care s-a soldat cu un exod de
aproape un milion de sârbi ortodocşi din provincia Krajna şi
din teritoriile sârbeşti din Bosnia-Herţegovina şi cu
distrugerea sau stricarea a aproape 800 de locaşe de cult ortodoxe sau clădiri
bisericeşti. Pentru ca cifrele să nu pară exagerate, mai ales atâta
vreme cât mass-media naţională şi internaţională
păstrează o tăcere absolută asupra acestui subiect, voi
continua cu expunerea datelor adunate de la ierarhii celor zece scaune
episcopale ortodoxe din teritoriile Croaţiei şi Bosniei-Herţegovina
de către Domnul Slobodan Mileusnic, Directorul Muzeului Bisericii Ortodoxe
Sârbe din Belgrad, în cartea Spiritual Genocide 1991-1995 (1997):
Eparhia de Banija Luka
Distruse: 2 biserici
Avariate: 3 biserici
Distruse: 2 case parohiale
Eparhia de Bihac-Petrovac
Distruse: 26 biserici
Avariate: 68 biserici
Distruse: 10 case
parohiale şi alte clădiri bisericeşti
Avariate: 14 case
parohiale şi alte clădiri bisericeşti
Eparhia de Gornji Karlovac
Distruse: 11 biserici
Avariate: 45 biserici
Distruse: 8 case
parohiale şi alte clădiri bisericeşti
Avariate: 14 case parohiale şi alte
clădiri bisericeşti
Eparhia de Dabar-Bosnia
Distruse: 23 biserici
Avariate: 13 biserici
Distruse: 11 case
parohiale şi alte clădiri bisericeşti
Avariate: 3 case parohiale şi alte clădiri
bisericeşti
Eparhia Dalmaţiei
Distruse: 14 biserici
Avariate: 45 biserici
Distruse: 1 casă
parohială
Avariate: 13 case parohiale şi alte
clădiri bisericeşti
Eparhia de
Zagreb-Ljubljana
Distruse: 9 biserici
Avariate: 29 biserici
Distruse: 5 case
parohiale şi alte clădiri bisericeşti
Avariate: 7 case parohiale şi alte clădiri
bisericeşti
Eparhia de Zahum-Herţegovina
Distruse: 36 biserici
Avariate: 28 biserici
Distruse: 12 case
parohiale şi alte clădiri bisericeşti
Avariate: 2 case parohiale şi alte clădiri
bisericeşti
Eparhia de Zvornic-Tuzla
Distruse: 38 biserici
Avariate: 60 biserici
Distruse: 31 case
parohiale şi alte clădiri bisericeşti
Avariate: 19 case
parohiale şi alte clădiri bisericeşti
Eparhia de Osijec Polje şi
Baranje
Distruse: 14 biserici
Avariate: 35 biserici
Distruse: 6 case
parohiale şi alte clădiri bisericeşti
Avariate: 8 case parohiale şi alte clădiri
bisericeşti
Eparhia Sloveniei
Distruse: 39 biserici
Avariate: 41 biserici
Distruse: 25 case
parohiale şi alte clădiri bisericeşti
Avariate: 15 case parohiale şi alte
clădiri bisericeşti
Recapitulare:
Distruse: 212 biserici ( parohii, filii,
paraclise)
Avariate: 367 biserici ( parohii, filii,
paraclise)
Distruse: 111 case
parohiale şi alte clădiri bisericeşti
Avariate: 107 case parohiale şi alte
clădiri bisericeşti (4).
Cum era şi de aşteptat,
Comunitatea Europeană, Organizaţia Naţiunilor Unite şi alte
foruri internaţionale de acest gen, au închis ochii. (Să nu uităm
că Germania a fost primul stat care a recunoscut independenţa Croaţiei,
iar Vaticanul al doilea..)
Cu toate că aceste
două războaie, din Croaţia şi din Bosnia, puneau la grea încercare
economia sârbă, până atunci prosperă, totuşi nu
erau semne că ea ar putea să cedeze. Şi iată cum acelaşi
Occident a mai creat încă un conflict, artificial, prin care a reuşit
distrugerea radicală a economiei sârbe. S-a folosit situaţia
albanezilor din provincia Kosovo, centru istoric, cultural şi nu în
ultimul rând ortodox, pentru a umili astfel nu numai pe sârbi, ci întreaga
Ortodoxie. Şi de această dată, Miloşevici a forţat
nota pentru a oferi Occidentului prilej pentru a interveni.
Ca de obicei, vocea
ortodocşilor nu a fost auzită; apelurile Sfântului Sinod al
Bisericii Ortodoxe Sârbe, ale tineretului ortodox sârb, declaraţia
Patriarhului Aleksie II al Moscovei şi a toată Rusia, care avea să
slujească în timpul bombardamentelor împreună cu
Patriarhul Pavle al Serbiei în faţa a peste 150000 de oameni.
Scrisoarea Episcopului de Raska şi Prizren către statele apusene, nu îşi
vor găsi ecoul în inimile necreştine sau decreştinate.
Inclusiv faptul că pentru prima oară în istoria creştinătăţii
Sinaxa Sfântului Munte avea să se coboare pentru a fi la Belgrad,
devenit centru al Ortodoxiei prigonite, va trece neobservat într-o lume în
care valorile spirituale sunt sufocate
ori pervertite.
Intervenţia
autointitulată “umanitară” a NATO a făcut ca peste 50 de mânăstiri
şi biserici, 36 de monumente, 30 centre vechi ale oraşelor sârbeşti,
peste 60 de situri arheologice valoroase să fie distruse sau avariate. În
special au fost ameninţate cele mai reprezentative monumente de cultură
şi spiritualitate ale sârbilor din Kosovo, unde se află 1200 de
biserici şi lăcaşuri sfinte. Au suferit stricăciuni, de
asemenea, locuri de închinare ale ortodocşilor din alte părţi
ale Serbiei. Peste 330 de clădiri ale instituţiilor preşcolare, şcolare
şi universitare au fost atacate în cele două luni şi jumătate
ale bombardamentelor “aliate”.
Din punct de vedere
economic, prin distrugerea marilor companii şi firme industriale, în
general a mijloacelor de producţie, mai bine de un milion de oameni şi-au
pierdut slujbele, iar peste două milioane au rămas fără
nici un venit. Au fost distruse marile complexe industriale din majoritatea oraşelor
Serbiei. Industria petrochimică a Iugoslaviei a fost total distrusă,
la fel ca şi cea mai mare fabrică de fertilizanţi, singura
fabrică de maşini a Iugoslaviei, fabrica de textile, fabrica de tutun
din Niş, cea de produse farmaceutice, staţia de vinificaţie,
fabrica de maşini agricole.
Distrugerea rafinăriilor,
a marilor complexe chimice, a depozitelor de combustibil, a sistemului
energetic şi de alimentare cu apă au contribuit la distrugerea
sistematică a surselor economice ale Iugoslaviei şi au dus la o
catastrofă umanitară şi ecologică. Bombardarea marilor
complexe chimice, a rafinăriilor şi celorlalte obiective similare au
cauzat răspândirea necontrolată şi evaporarea unor enorme
cantităţi de substanţe foarte nocive. Concentraţiile lor au
ajuns în unele cazuri la peste 1000 de ori faţă de nivelul
permis.
De-a lungul celor 80 de
zile de bombardare a Iugoslaviei la cinicul capitol “pagube colaterale” aliaţii
şi-au înscris, alături de cele prezentate mai sus, 2000 de morţi
din rândul civililor dintre care 30% sunt copii sub 15 ani. Numărul
mi-litarilor care au murit nu se cunoaşte cu precizie. (5) Pentru că
nu era deajuns distrugerea economică a Serbiei, s-a dorit şi
distrugerea ei biologică, folosindu-se arme interzise de toate tratatele şi
convenţiile internaţionale, care aveau să trezească
indignarea comunităţilor ştiinţifice sârbeşti şi
internaţionale. Odată distrusă economia Serbiei în urma
nimi-citoarelor raiduri aeriene aliate (care bombardaseră a doua oară
în ultimii 50 de ani Belgradul în timpul Sfintelor Paşti), a
fost dată mână liberă musulmanilor, care numai în
două luni cu “supraveghere” internaţională au distrus peste 70
de biserici ortodoxe (6). Şi de această dată, exodul masiv al sârbilor
din provincia Kosovo - mai bine de o sută de mii - nu a trezit nici o grijă
conducătorilor lumii, iar distrugerea bisericilor ortodoxe cu atât
mai puţin. Ca şi în celelalte state foste iugoslave, în
Kosovo marca germană este “monedă naţională”, iar bazele
NATO ţin locul armatei naţionale, arătând astfel, dacă
mai era nevoie, că suveranitatea Serbiei asupra teritoriului ei celui mai
sfânt nu mai există. Acest fapt nu va avea consecinţe nefaste
doar pentru poporul sârb, care, îndepărtat de rădăcinile
sale istorice şi spirituale, va înfrunta mai greu ispitele ce vor
urma, ci şi pentru întreaga Ortodoxie a cărei metoc era
provincia Kosovo şi Metohia.
Este important de arătat că, la
600 de ani de la bătălia de la Kosovopolje, în care forţele
creştine au fost înfrânte de păgâni, sârbii
s-au confruntat de această dată singuri cu păgânismul
modern. Trebuie însă ştiut că potrivit tradiţiei
ortodoxe, cei care au căzut în bătălia de la Kosovopolje,
alegând, în faţa Maicii Domnului, viaţa veşnică
în locul biruinţei vremelnice, au căpătat mântuire,
iar acum, când întreg poporul sârb este crucificat, ar trebui
să ne rugăm lui Dumnezeu, precum tâlharul pe cruce, pentru a fi
împreună pomeniţi în Împărăţia Sa.
Note:
1. Slobodan Mileusnic. Prigoana religioasă
în Spania, Editura Floris Rom, Bucureşti, 1996
2. Slobodan Mileusnic, Spiritual Genocide 1991-1995 (1997 ),
Muzeul Bisericii Ortodoxe Sârbe, Belgrad, 1997
3. Velibor Dzomic, Martyridom of the Serbian Church from the
Communists, Part I, Svetigora, Cetinje, 1997
4. Slobodan Mileusnic, op.cit.
5. Conform datelor diplomaţiei iugoslave.
6. Slobodan Mileusnic, Crucified Church in Kosovo, Muzeul
Bisericii Ortodoxe Sârbe, Belgrad, 1999