Despre cucerirea Americii
de Felicia Mihali


Cum de a fost posiblila cucerirea Americii? Pina in prezent s-au dat tot felul de raspunsuri la aceasta intrebare. Cu toate acestea niciuna din solutiile propuse nu explica in totalitate cum a fost posibil ca o mina de oameni sa reduca la neant o intreaga populatie. Statisticile demografice estimeaza ca la sfirstul secolului XIV populatia globului era de 400 milioane de locuitori, din care 80 de milioane locuia in America. Un secol mai tirziu, America numara numai 10 milioane. Mexicul, de exemplu, avea la inceput 25 de milioane, pentru ca un secol mai triziu sa numere doar un million. Conquistadorii spaniolii sint deci autorii primului genocit la scara mondiala, niciodata egalat ca volum.
Cel mai des invocat argument al cuceririi Americii este superioritatea tehnica a spaniolilor, a inzestrarii lor cu cai, tunuri si praf de pusca. Ori caii nu le erau decit arareori utili, in conditile unor regiuni accientate, tunurile nu erau nici ele prea numeroase, avind in vedere ca un vapor nu putea transporta decit un numar redus, iar praful de pusca era mai tot timpul umed. Intr-una din cartile sale, publicata in 1982 la Seuil, Tzvetan Todorov emite o impoteza lingvistica a acestul fenomen. Nu stiu daca Cucerirea Americii a fost tradusa in romaneste. Pe vremea cind eram studenta, la Universitatea din Bucresti, Todorov era asociat cu teoriile asupra fantasticului in literatura. La una din lecturile de vacanta, unde m-am decis sa recuperez toate titlurile de care nu am avut timp in timpul studiilor la Universite de Montreal, m-am decis sa revin la aceasta carte, ale carei idei le-am citat adesea din auzite fara sa il citesc cu adevarat. Si deoarece cartea mi-a placut ca lectura inainte de a ma apleca supra continutului sau teroretic, incerc sa o introduc publicului romanesc, intr-o varianta prescurtata.

Cortes si Montezuma

In Cucerirea Americii, Tzvetan Todorov analizeaza un anume loc, o anume perioada si un aspect al colonizarii. Este vorba despre cucerirea Mexicului, in jurul anului 1519 si a conflictului dintre Cortez si Montezuma. Premiza cartii este ca cucerirea Americii - pe linga ceilalti factori care nu sint de neglijat - a fost posibila si datorita codurilor lingvistice diferite, a modului de receptare a semnelor, si a genului diferit de comunicare care regiza cele doua tabere.
Cortes pleaca sa cucereasca Mexicul din Cuba, trimis de guvernatoul spaniol al insulei, in fruntea a circa 300 de persoane. De indata ce navele parasesc coasta, seful sau ierarhic se razgindeste si revoca ordinul. Dar Cortes refuza sa se supuna deciziei si incepe o expeditie pe cont propriu in imperiului aztec, condus la acea vreme de Montezuma II. Capitala Mexico cade fara mari probleme, in fapt el este chiar bine intimpinat de localnici. Cu toate acestea, Cortes il face prizonier pe Montezuma, care se supune de buna voie incarcerarii, fara sa opuna nici un fel de rezistenta. Intre timp, Cortes afla ca tarmul a fost invadat de trupele trimise din Cuba pentru pedepsirea lui. Montezuma ramine prizonier in Mexico, supravegheat de spanioli, in timp ce Cortes se lupta cu proprii sai conationali, pe care ii si invinge. La sosirea sa, Montezuma fusese asasinat de gardienii.
Todorov se intreaba care ar fi rationamentul acestui comportament la un rege despre care se spun cele mai bune lucruri. E adevarat ca unele cronici il caracterizeaza drept un tip melancolic si resemnat. Dar la acuzatia de incapacitate politica, se poate raspunde ca Montezuma era seful celui mai mare imperiu care supusese toate triburile din jur, ca era seful unei armate puternice, numeroase si bine organizate. Spaniolii vad in el fie un nebun, fie un intelept.
Ceea ce altii considera naivitate politica, Tordorov ia deja drept un semn de ambiguitate culturala, singura explicatie plauzibila a lipsei de rezistenta in fata unui pericol atit de mare. Pentru Todorov este clar ca la intilnirea cu un fenomen atit de nou, Montezuma este derutat de diferenta, si invins de neputinta de a comunicarea.

Limba si rit

Todorov vorbeste despre doua tipuri de comunicare in general. Una este o comunicare interumana si se bazeaza pe interactiunea intre indivizi pe baza unui bagaj comun de informatii. Este tipul de comunicare folosit de spanioli. Cel de al doilea este unul ritual, bazat pe comunicarea dintre individ si lume, sau individ si zei, caracterizat in general prin codificare, ritualizare si reinterpetare. Este vorba despre tipul practicat de indieni.
Pentru indieni, societatea este cea care decide asupra destinului fiecarui individ. Individul nu reprezinta prin el insusi o totalitate sociala, el este numai un elementul constitutiv al acestei totalitati, reprezentata de colectitivitate. Aztecii nu acorda importanta opiniei personale, initiativei individuale. Socialul are un rol determinant in evolutia individului si decide asupra tututor actelor sale. In aceasta societate suprastructurata, si puternic ierarhizata, un individ nu poate fi egalul altuia. Viata unui individ nu este un un cimp deschis si nedeterminat, ci realizarea unei ordini prestabilite. Viitorul individului este reglat de trecutul colectiv.
Primul gest facut de Montezuma la sosirea spaniolilor este de a refuza constant sa comunice cu ei. Singurul mesaj pe care li-l trimite este ca nu vrea sa primeasca mesaje. Esecul sau incepe cu modul in care foloseste sau valorifica informatiile primite. Intepretarea lor se face in cadrul comunicarii cu lumea in general, si nu cu indivizii. In loc sa ceara sfat consiliului de razboi, el cere sfat zeilor despre felul cum trebuie sa actioneze.
Identitatea spaniolilor este atit de diferita si imprevizibila, ca Aztecii nu reusesc acolo unde excelasera in razboiul dintre triburi, adica in adunarea de informatii. Nereusind sa ii integreze pe noii veniti intr-un sistem cunoscut, ei renunta la propriul lor sistem de a intepreta diferentele, livrind acest neprevazut zeilor, cronicilor, prevestirilor.
In al doilea rind, pentru Azteci discursul are o functie rituala, puternic reglementata ca forma si ca functie. Cuvintarile sint memorizate si citate la emiterea fiecarui nou discurs, care devin o repetitie a ceea ce s-a spus de secole. Ca si intepretarea lor, productia acestor discursuri este dominata de trecut si nu de prezent. In aceasta lume dominata de traditie intervine sosirea spaniolilor.

Un eveniment unic, imprevizibil, surprinzator

Intilnirea dintre o lume rituala si un eveniment unic, il reduce la neant pe intreprinzatorul Montezuma, extrem de eficace in razboiul dintre triburile locale. Primul lui esec se masoara in incapacitatea sa de a produce mesaje apropriate si eficace. Maestrii in arta de a produce discursuri rituale, aztecii esueaza intr-o situatie de improvizatie - ori tocmai aceasta este situatia sosirii spaniolilor. Paradigma lor verbala favorizeaza codul in detrimentul contextului, conformitatea la ordine in loc de eficacitea momentana, trecutul in locul prezentului.
Marea majoritate a mesajelor adresate de azteci spaniolior frapeaza prin inadvertenta. De exemplu, pentru ai convinge sa paraseasca tara, ei le daruiesc aur si femei, ceea ce ii motiveaza pe invadatori sa devina stapinii acestei lumi. Pe linga aceste mesaje voluntare, la fel de ineficace sint cele involuntare. Este vorba despre incapacitatea aztecilor de a disimula adevarul, de a concepe o strategie perversa. Strigatele de razboi nu fac decit sa le tradeze prezenta in cazul unui atac, podoabele sefilor ii transforma in tinte usoare pentru tragatorii spanioli. Pe scurt, spanioli nu respecta niciodata cuvintul dat, in timp ce Indienii ignora minciuna. Crestin va deveni pentru indieni in scurt timp sinonim cu mincinos. Un episod posterior cuceririi povesteste cum un preot il intreaba pe un indian daca este crestin, ar acesta ii raspunde : « Da, domnule , eu sint putin crestin pentru ca stiu sa mint putin. Intr-o zi, voi sti sa mint mai mult si mult crestin voi fi ».

A cuceri inseamna a intelege

Cortes cistiga razboiul pentru ca el exceleaza in relatiile interumane. Lupta lui se bazeaza in primul rind pe a intelege. In fata unei armate care il depaseste numeric, prima sa sarcina este de a cunoaste, si mai ales de a-i cunoaste slabiciunile. De aici marea importanta jucata de traducatori. Rolul cel mai important este jucat de o femeie, cunoscuta sub numele de La Malinche( in franceza), si fara de care - se spune - Mexicul nu ar fi fost cucerit. Considerata drept primul model de metisaj cultural, prin cunoasterea a trei limbi, ea este considerata de Mexicanii de dupa eliberare drept tradatoare.
Malinche este azteca, dar este cedata ca prizoniera populatiei Maya, de unde ajunge apoi in tabara lui Cortez. In scurta vreme ea devine amanta si omul sau de incredere. Malinche apare in toate picturile reprezentind intilnirile dinte Cortez si Montezuma, caruia Malinche ii poarta un adinc resentiment. Se crede ca Malinche a luat de multe ori discursul pe cont propriu si nu a tradus decit partial ce isi spuneau protagonistii. In ciuda ajutorului sau, cind imperiul aztec este distrus, Malinche va fi cedata de Cortes unuia din tovarasii sai.
Prima grija a lui Cortez este de a controla informatia primita de la indieni, dar si efectul pe care discursul sau il face asupra indienilor. El este deci atent nu numai la emiterea, ci si la receptarea mesajelor sale. De exemplu, el are tot timpul grija sa ii faca pe ceilalti sa creada ca este mult mai puternic decit in realitate. Toata campania sa este regizata in jurul efectelor spectaculoase. Praful de pusca de care vorbeam la inceput era in general folosit ca foc de artificii, pentru ai impresiona in afara cimpului de bataie. Folosirea armelor ramine in acest razboi mai mult simbolica decit practica.
Pentru Montezuma limbajul serveste la integrarea individului in sinul comunitatii. Pentru Cortez limba este o unealta de manipulare. Un ultim argument adus de Todorov - aztecii nu au inteles importanta politica a unei limbi nationale. Diversitatea lingivistica a triburilor supuse de azteci facea imposibila comunicarea intre ele. Spaniolii vor fi cei care vor impune limba aztecilor drept limba nationala a tuturor triburilor, inainte de a le impune spaniola.
Cucerirea Americii coincide cu aparitia in Spania a primei gramatici a unei limbi moderne europene. Autorul ei este Antonio de Nebrija. Cunosterea teoretica a limbii face dovada unei atitudini noi fata de uneltele comunicarii, o atitudine care inlocuieste veneratia cu analiza, cu constientizarea utilitatii sale practice. In introducerea sa, Nebija scrie profetic : “Limba a fost intotdeauna tovarasa imperiului”